top of page

Avantajele și dezavantajele lucrului de acasă în perioada pandemiei


De o bună bucată de timp întâlnim tot mai des noțiunea de lucru de acasă, însă în această perioadă în care ne confruntăm cu pandemia de COVID-19, lucrul de acasă a devenit o normalitate.

Dacă privim cu puțin timp înaintea acestei perioade observăm ca împreună cu legiferarea acestei practici, din ce în ce mai multe companii începeau să ofere angajaților posibilitatea de a lucra de oriunde doresc folosind echipamentele și sistemele puse la dispoziție de către companie.

Cu toții ne-am gândit ce bine ar fi dacă am putea evita aglomerația matinală, traficul de la final de zi sau cozile interminabile de la cantină în pauza de masă. Împreună cu introducerea acestui concept de “home office” sau lucrul de acasă, aceste situații se rezolvau.

Toți cei care beneficiază de această flexibilitate din partea angajatorului se pot bucura de confortul propriului cămin și rezolva sarcinile zilnice ce țin de serviciu. În acest moment marea majoritate a angajaților se regăsesc în situația de a lucra de acasă, iar această trecere bruscă de la viața de birou la lucrul de acasă are un impact neașteptat.

De obicei persoanele care aleg să lucreze de acasă au un randament mai bun, iar angajatorii au de câștigat atât prin prisma eficienței acestora cât și prin scutirea de costuri cu alocarea de birouri fizice. Randamentul crescut al celor care lucrează de acasă este de fapt un rezultat al implementării unor sisteme de monitorizare a activității pe stațiile de lucru folosite.


Implementarea unor astfel de sisteme de monitorizare este o practică comună când ne referim la angajați ce lucrează din locații diferite și nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni. Lucrul de acasă care în perioada pandemiei a devenit normal, urmează să se se bucure de o tot mai mare popularitate în rândul angajaților și după terminarea acestui episod.


Cu siguranță lucrul de acasă are o serie de beneficii, însă a lucra de acasă nu este chiar atât de simplu precum pare. Atunci când ești singur în confortul casei proprii există foarte multe lucruri care te pot distrage de la activitatea de birou. Trebuie să dai dovadă de multă organizare și stăpânire de sine pentru desfășurarea activității de zi cu zi.

Câteva lucruri pe care le poți face pentru a te asigura că lucrurile vor decurge așa cum trebuie:

- Stabilește o agendă clară. Este foarte important să ai un program cât mai bine stabilit și pe care să îl urmezi, astfel poți evita ca micile tentații din jurul tău să se transforme într-o zi de stat în fața televizorului și să fii nevoit să lucrezi noaptea pentru a recupera.

- Păstrează comunicarea și legăturile cu colegii. Atunci când lucrezi de acasă ești doar tu, iar interacțiunea umană este foarte scăzută. Cu siguranță ai și alți colegi care fac același lucru și interacționați frecvent. Poți încerca să ții ședințele zilnice printr-o aplicație de video-conferință astfel încât să poți vedea reacțiile și expresiile interlocutorilor. Mergi la birou din când în când. - Participă la evenimentele organizate de companie. Cu siguranță compania pentru care lucrezi organizează diferite evenimente sau activități, iar participarea ta la acestea este în primul rând importantă pentru tine și starea ta de spirit. Astfel vei avea acel sentiment de apartenență la un grup.

Recomandarea noastră ar fi să încerci să găsești un echilibru între lucrul de acasă și cel de la birou, astfel încât să eviți sentimentul de singurătate și izolare. Prin interacțiunea de care ai parte la birou vei putea împărtăși alături de colegi și alte lucruri în afară de cele legate de sarcinile de zi cu zi, vei putea cunoaște oameni noi și construi relații și prietenii de lungă durată. Faptul că vei putea găsi un echilibru între lucrul de acasă și prezența la birou vor contribui cu siguranță la starea ta de spirit și felul cum abordezi viața de zi cu zi.

În această perioadă observăm din ce în ce mai multe companii care apelează la instrumente special create pentru a determina starea angajaților și a veni în întâmpinarea acestora.


O serie de astfel de instrumente au fost dezvoltate și adaptate de către EAP Romania, iar prin intermediul acestora, angajatorii pot fi conectați la starea de spirit a echipelor și întregii organizații. Folosind o serie de automatizări predictive, angajații primesc sfaturi și îndrumare personalizată. Totul se întâmplă sub puterea anonimatului, astfel încât fiecare persoană se poate exprima liber.


Comments


bottom of page