top of page

Cum să faci față incertitudinii


Viața noastră s-a schimbat peste noapte. Brusc, toate planurile, ieșirile în oraș cu prietenii, vizitele la părinți, vacanțele se află sub semnul întrebării. Ne confruntăm cu o continuă stare de nesiguranță cu privire la viitor; stare generată pe lângă altele și de informațiile incomplete de care dispunem.


Oara ce va urma? Oare când vom reveni la normal? Ce se va întâmpla dacă mă voi îmbolnăvi sau îmi voi pierde job-ul? Cum îmi pot proteja familia? Este vaccinul răspunsul? În cine să am încredere? Astfel de întrebări și gânduri tind să ne acapareze discuțiile din ce în ce mai mult.


În măsura în care ne menținem vigilenți, gândurile negative sunt benefice. Însă dacă nu suntem atenți, ele ne pot alimenta un comportament distructiv în defavoarea scopurilor noastre pe termen lung. Pot chiar declanșa adevărate furtuni emoționale, conducând la stări de panică și anxietate ce ne tulbură echilibrul interior.


Ce facem atunci când teama de incertitudine se accentuează pe fondul unei crize de sănătate la nivel mondial? Avem tendința de a percepe emoțiile și situațiile din jurul nostru la un alt nivel. Putem resimți o stare generală de tristețe sau ne putem pierde controlul mai ușor, având reacții de furie sau agresivitate nejustificată.


De aceea, gestionarea stării de incertitudine pleacă din interiorul nostru și are o prea mică legătură cu ce se întâmplă în exterior. Cu cât suntem mai echilibrați și încrezători în forțele proprii, cu atât mai puțin ne vom simți afectați de problemele ce pot apărea.


În această perioadă, mai mult ca oricând avem nevoie să renunțăm la planuri și la control. Să trăim în prezent și să acceptăm aceste temeri ca parte din noua realitate, fără a ne lăsa influențați în mod negativ de ceea ce nu putem face. Să fim lucizi și să ne bazăm pe capacitatea noastră naturală de a depăși greutățile.


Paradoxul este că cu cât ne agățăm de speranța că totul se va rezolva curând, cu atât mai mult alimentăm un dezechilibru interior și o bulă. Adevărul este că nu totul depinde de noi, iar ceea ce nu se află sub incidența forțelor noastre, nu ne poate fi imputat.


În schimb, este important să privim către viitor cu încredere, chiar dacă încă nu vedem luminița de la capătul tunelului și să ne obișnuim cu realitatea înainte de a deveni copleșitoare. Acolo unde apar probleme există întotdeaua și soluții.


Alte metode prin care ne putem antrena reziliența în fața incertitudinii sunt:


• Să ne orientăm mai mult în această perioada pe a fi, nu pe a avea


• Să ne oprim din rutina cotidiană și să privim în jur la ce am realizat până în prezent


• Să evităm gândurile ce ne dau târcoale conștientizând că nu avem puterea de a

controla totul, ci doar de a alege să răspundem într-un mod sănătos provocărilor de orice fel


• Să ne creăm o rutină bazată pe sport, alimentație de calitate, lucruri care în general ne mențin calitatea vieții ridicată și ne dau un sens aparte, fără a ne simți însă presați


• Să fim la curent cu ce se întâmplă, însă să apelăm la surse credibile și informații de calitate, lipsite de dramatism


Un alt exercițiu bun este să ne aducem aminte și de alte momente de cumpănă din viața noastră și de felul cum am reușit să le depășim. Retragerea, izolarea emoțională și negarea din păcate doar înrăutățesc lucrurile.


Ne ajută însă să ne impunem limite clare în ceea ce privește comportamentele nesănătoase ce ne aduc liniște doar pe moment, dar ne îndepărtează de scopurile noastre pe termen lung.


Ne ajută de asemenea să rămânem atenți la nevoile noastre și ale celor din jur, să contribuim la activități din afara spectrului pandemiei, să interacționăm cu persoane de calitate chiar și virtual.


Chiar dacă nu putem controla starea de incertitudine și va mai dura o perioadă până când lucrurile vor reveni la normal, doar în noi se află capacitatea de a ne depăși condiția și de a ne adapta noilor vremuri în care trăim.


Bazându-ne pe noi mai mult și pe puterea noastră interioară, vom resimți la un nivel mult mai scăzut aceste momente de rătăcire și incertitudine. Chiar dacă nu este perfectă, viața, deși fragilă, este frumoasă așa cum este și trebuie trăită pe măsură.

Comments


bottom of page