Stresul face parte din viață, reprezentând reacția organismului la orice schimbare ce implică un răspuns sau o ajustare.
Drept urmare, corpul reacționează la acești stimuli prin răspunsuri fizice, emoționale sau mentale, iar în ultima perioadă, o dată cu declanșarea pandemiei de coronavirus, începem să resimțim un stres continuu.
Prin intermediul unei soluții de monitorizare a bunăstării dezvoltată de către EAP Romania, companiile pot veni în sprijinul angajaților, astfel în funcție de rezultatele înregistrate de la o săptămână la alta, persoanele ce beneficiază de acest instrument primesc în mod automat o serie de sugestii personalizate orientate către nevoile individuale ale fiecăruia.
În ziua de astăzi, există o multitudine de factori ce contribuie la apariţia stresului, inclusiv probleme de familie sau de sănătate, schimbarea locuinţei sau a locului de muncă, gândurile negative.
Aceste surse nu sunt însă limitate la situațiile negative la care suntem expuși. Chiar și evenimentele pozitive din viață cum ar fi o promovare, extinderea familiei sau o călătorie viitoare pot induce o stare de anxietate sau stres.
Prea mult stres poate prezenta însă o reală problemă în viaţa noastră din mai multe considerente. Stresul poate slăbi sistemul natural de apărare al organismului, contribuind la apariția unei varietăți de afecțiuni fizice și mentale.
De aceea, este important să recunoștem semnele de stres la timp. Printre acestea se numără:
· Dezorientare sau un sentiment general de irealitate
· Insomnii sau probleme de odihnă
· Apatie
· Lipsa sau creșterea poftei de mâncare
· Maxilar incleștat
· Migrene
· Simptome de reflux gastroefagian
· Tensiune la nivelul feței, umerilor și gâtului
· Tahicardie
· Epuizare și oboseală
· Frisoane
· Probleme de greutate
· Indigestie
· Dificultăți de ordin sexual
Din punct de vedere emoţional, sentimentele de panică, anxietate şi neajutorare sunt mai des întâlnite la oamenii expuşi presiunii și pot conduce la depresie şi chiar boală.
Stresul poate fi un factor decisiv în apariţia ulcerului. De asemenea, poate afecta sistemul imunitar, crește tensiunea arterială și conduce chiar la accidente vasculare.
Pentru a menţine stresul la un nivel optim, iată câteva sfaturi pe care le poți lua în considerare:
· Prioritizează ceea ce conteză pentru tine cu adevărat
· Planifică din timp cum vei depăşi posibile dificultăţi pe care crezi că le vei întâmpina
· Păstrează un cerc de prieteni și o relaţie optimă cu familia
· Fă mişcare în mod regulat
· Nu lucra peste program
· Răsfaţă-te din când în când
· Alege să nu te concentrezi prea mult asupra punctelor tale slabe ci să te concentrezi pe calităţi
· Străduieşte-te să rămâi obiectiv
· Nu te autocondamna
· Mergi la un control medical de specialitate dacă eşti îngrijorat în privinţa sănătăţii tale
· Relaxează-te. Ia-ţi scurte pauze pe parcursul zilei dacă ai ocazia
· Încearcă să cedezi din atribuţii când este posibil
· Organizează-ţi timpul aşa încât să poţi să te şi recreezi
· Hrăneşte-te într-un mod sănătos
· Fă-ţi timp pentru tine zilnic
· Încearcă să petreci timp cu prietenii şi familia
Toate aceste trucuri aparent uzuale, aplicate în mod constant și conștient, te pot ajuta să te relaxezi și să te bucuri din nou de viață. Relaxarea prezintă multe avantaje. Nu ajută doar la îmbunătăţirea somnului ci şi la bunăstarea ta fizică, emoțională şi psihică.
Când într-adevăr te relaxezi, asigură-te că te detașezi de problemele zilnice și că ești prezent. Indiferent de tehnica de relaxare pe care o alegi, fie meditație, ascultarea unui înregistrări care induce calmul, controlul respiraţiei, o plimbare în natură sau un masaj, este important să fii consecvent pentru a combate sursa stresului și a obţine beneficii pe termen lung.
Pentru aceasta, poți lua in calcul stabilirea unui program zilnic sau săptămânal de relaxare care să producă efecte vizibile de la o zi la alta.
댓글